Situată la circa 7 kilometri nord est de Veneţia, insula Burano (care, asemeni oraşului Veneţia însuşi, poate fi considerată un arhipelag în miniatură) este locul de naştere al producţiei tradiţionale de dantelă din Laguna Veneţiană. De fapt, în ceea ce priveşte patrimoniul său turistic, obiectivele care au legătură cu această tradiţie sunt cele care pun Burano pe harta turistică a lagunei.

Astfel, Muzeul Dantelei este cel mai cunoscut reper al insulei. Popularitatea sa este sporită, printre altele, de faptul că Fondazione Musei Civici Veneziani administrează stabilimentul, incluzându-l pe lista celor mai importante muzee ce pot fi vizitate în lagună. Intrând la acest muzeu, turiştii au prilejul de a afla că istoria producţiei de dantelă merge înapoi până în secolul al XV-lea, şi că Leonardo da Vinci însuşi a fost cel care, după ce a cumpărat o bucată de dantelă ce trebuia să înfrumuseţeze altarul principal din Catedrala din Milano (Duomo di Milano), a adus faimă insulei, promovând valoarea tradiţiei cultivate local.

Alte obiective notabile de pe insulă se referă la un anumit Oratoriu Santa Barbara şi la Biserica San Martino. Pentru cei pasionaţi de competiţiile nautice, Burano este recomandabil a fi vizitat în luna septembrie, când este organizată Regata Burano (una dintre ultimele regate ale anului care se desfăşoară în lagună). Dincolo de astfel de obiective precise, Burano rămâne un loc plin de culoare: insula este renumită pentru linia de orizont şi pentru peisajul arhitectural echilibrat conservat timp de secole datorită faptului că autorităţile au impus regula de a construi case mici vopsite în culori deschise, o politică strict respectată de către populaţie (deţinătorii particulari de case nu au voie să construiască sau să îşi vopsească reşedinţele într-un mod care să se abată de la tiparele urbanistice generale).

Cele mai fiabile mijloacele de a ajunge din Veneţia la Burano se referă la unul dintre autobuzele acvatice administrate de ACTV.

Burano, Italia

Sus