Biserica Sfântul Moise este situată în San Marco, ţinând de aceeaşi parohie ca Biserica San Fantin şi Bazilica Sfântul Marc. Este adevărat că bazilica eclipsează, cel puţin din punct de vedere turistic, mai mica Biserică Sfântul Moise, însă pentru vizitatorii minuţioşi ai lagunei care nu vor să omită comorile ascunde ale oraşului, aceasta din urmă este o escală obligatorie pe circuitul turistic.

Mare parte a structurii edificiului din prezent datează din secolul al IX-lea, când un fost locaş de cult ce purta hramul lui Moise (veneţienii sunt cunoscuţi pentru obiceiul de a sanctifica profeţii Vechiului Testament, o practică respectată în mare măsură probabil sub influenţa tradiţiilor bizantine) a fost reconstruit cu susţinerea financiară a unui anumit Moise Venier. Oricum, cea mai atractivă – potrivit unora, chiar ostentativă – particularitate arhitecturală se referă la bogat ornata faţadă a bisericii. A fost proiectată de către Alessandro Tremignon în 1668, cuprinzând şi elemente sculpturale atribuite lui Heinrich Meyring (un artist austriac). Deşi diverşi cunoscători pot înclina să considere că abundenţa decoraţiunilor depăşeşte liniile directoare ale stilului baroc standard, veneţienii ştiu cum să preţuiască biserica, fiind foarte ataşaţi de mica Chiesa di San Moise.

Heinrich Meyring a mai realizat şi retablul din interiorul bisericii (impresionant prin dimensiunile sale), descriind scene din Vechiul testament relative la povestea lui Moise, în vreme ce un alt notabil element de interes din interior se referă la relieful din bronz care descrie scena Depunerii, o lucrare realizată în 1633 de către fraţii Roccatagliata (plasată în sacristie). O Pieta din 1732 poate fi, de asemenea, admirată înăuntru.

Nume:
Biserica Sfântul Moise (Chiesa di San Moise)
Adresă:
Campo San Moise, San Marco, Veneţia, Italia
Sus